În loc de „noroc!”

„Un site nou ne trebuie pentru Imago”, zise şefa şi, acum 2 luni în urmă, puse minţi pe stors şi creioane pe ros, ecrane pe ars şi saliva pe curs. Ideea era ca până la cea de-a 5-ea aniversare a companiei să se realizeze un nou site cu posibilităţi tehnice mai performante, cu elemente web din ultimele tendinţe şi cu un portfoliu cât mai larg.

Site-ul vechi era foarte sexy pe vremuri, mai ales că dădea vizitatorilor tremurici de la mişcările bruşte pe ecran şi structura rapid modificabilă. Dar avea tocmai 5 ani şi, fiind bazat pe cel mai primitiv model de baze de date (XML), am decis că e nevoie de ceva mai universal şi care ar putea fi administrat de oricine de la Imago, cu excepţia doamnei de serviciu şi a contabilei. Prima ar şterge totul din obişnuinţă, iar cea de-a doua ar putea strecura cifre de afaceri printre cuvinte şi nu am vrea să ne trezim cu „binevoitori” în prag.

Era noapte de primăvară. Senină şi răcoroasă. Stelele stăteau bine, astfel încât s-a născut Amigo. Aşa s-a făcut, că naşterea Amigo a avut loc acum câţiva ani în cadrul Imago, însă botezul l-am organizat acum câteva luni. Din multitudinea de nume pe care le strigau cei prezenţi, părintele a zis sa fie Amigo — precum o surcică ce nu sare departe de trunchi, să semene cu ruda apropiată Imago.

Şi parcă vorbeam de site... Şi, deoarece pofta vine mâncând, aşa şi ideile de îmbunătăţire apăreau încontinuu. Şi despre blogul dat s-a vorbit, şi despre un portfoliu mai detaliat cu posibilatatea de a vedea clienţii şi lucrările acestora, şi despre echipă, şi multe altele, care urmează să apară pe parcurs.

Ziua Imago a trecut şi site-ul era gata, dar, deoarece lucrări bune, care merită să fie puse în portfoliu sunt multe, am mai zăbovit cu lansarea. Însă, despre asta mai puţin :). Mai multe — despre cum am sărbătorit cu toţii 5 ani de activitate zbuciumată.

Şefa Imago nu ştia nimic, când într-o seară, mai precis, cu o zi înaintea aniversării, ne-am adunat la o bericică şi la o tonă de carton ce urma a fi tăiat atent cu briciuri ascuţite, pentru ca să apară ceea ce trebuia să apară pe faţada clădirii unde activăm şi facem debandadă.

Ziua de munca s-a terminat pe la 00:30, promiţând o urmatoare zi, cum nu se mai putea, de activă şi arhiplină de emoţii. S-a decis ca următoarea zi de muncă să înceapă la 8:00, lăsând pentru plăcerile nocturne, adica somn şi visuri, doar o mică parte. Dar... Care somn? Care visuri? Când ştii că lucrul nu e finisat şi trebuie făcut totul pâna la 12:00, când un şef normal apare la serviciu :).

Ziarele proaspete, în sfârşit, şi-au găsit cititorii pe scări, pe pereţi, pe ferestre şi uşi.

Hulubii, cărţile şi ceasornicul sunt gata. Cel mai interesant şi greu de realizat abia urmează. E 10:00. Şefa e pe undeva prin oraş, iar noi nu ne încadrăm în timp.

Deşeuri au fost destule, dar nu multe, căci lucrăm profesionist şi reciclabil.

Timpul expiră, oamenii transpiră, lucrul s-a sfârşit, şefa a venit. Fericire multă, emoţii până la urechi. Plăcinte şi vin — tocmai diseară. Acum — la muncă.

Bucuria a fost cumplită, încât foarte curând am plecat cu toţii la mare. Asta fiind o altă istorie cu final glorios.

Vorba lungă seacă bugetul statului. Uite că am scris. Primul articol. Aaa! În pauzele dintre Facebook şi Odnoklassniki, mai intraţi. Aici e mai cool ;).

Comments 8

Add comment